Îmbăierea nou-născutului

Aproape toate proaspetele mămici sunt îngrozite de prima băiță a nou-născutului. Am prietene cărora le-a fost atât de frică să-și îmbăieze ele copiii pentru prima oară, încât și-au rugat mamele sau soacrele să se ocupe de treaba asta în primele zilele de după sosirea acasă. Eu una, am preferat să-i fac eu prima băiță, dar am fost asistată mereu de mama mea, care îmi explica pas cu pas ce aveam de făcut.

Eu, la fel ca majoritatea mamelor consider că cel mai oportun moment pentru îmbăierea celui mic este seara, înainte de culcare. Și dimineața se poate face acest lucru, dar în cazul în care doriți să-l scoateți pe cel mic la plimbare trebuie să așteptați câteva ore, să se usuce bine, mai ales în anotimpurile reci. Și în ceea ce privește frecvența îmbăierii, părerile sunt împărțite. Unii pediatrii susțin că ar fi de ajuns ca îmbăierea să se facă de 2,3 ori pe săptămână, pentru ca pielea bebelușului să nu se usuce prea tare, iar alții susțin că ideal ar fi ca cel mic să fie îmbăiat zilnic. Eu una, până la doi ani, i-am făcut baie în fiecare seară. Mai săream câte o zi, două dacă era răcită sau prea obosită, iar vara, îi făceam băiță și de două, trei ori pe zi (evident că părul nu i-l spălam de fiecare dată).

Înainte de băiță este foarte important să pregătiți obiectele necesare acestei operațiuni. Pregătiți hăinuțele curate, pampers-ul, loțiunea de corp sau uleiul (dacă doriți să-l ungeți cu ceva, deoarece și aici părerile sunt împărțite), crema de fund sau pudra, căciulița, bețișoarele de urechi (mie un medic ORL-ist mi-a recomandat să-i curăț urechile cu colțul prosopului). Lângă văniță pregătiți săpunul (gel de duș, șampon), o căniță și prosopul în care îl veți scoate.

Eu primele băițe i le-am făcut în apă fiartă, iar câteodată îi mai puneam și niște ceai de mușețel, dar am renunțat la apa fiartă după vreo 6 luni. Undeva am citit că apa trebuie să aibă 36,5-37 grade celsius, deoarece bebelușii având pielea subțire percep căldura mult mai intens. De asemenea este foarte important ca ușile și ferestrele să fie închise cât cel mic este îmbăiat, pentru a se evita curenții de aer.

Cada se va umple numai până la jumătate, deoarece unii copii se sperie când apa le ajunge până la gât. Înainte de-a băga copilul în cadă verificați cu un termometru temperatura apei. De asemenea, după ce este dezbrăcat, va fi șters la funduleț cu un șervețel umed înainte de-a fi băgat în apă.

Prima oară se va spăla pe față. Acest lucru se poate face și înainte de-al băga în cadă, cu ajutorul unei comprese sterile înmuiată în apă. Evident că nu se folosește săpun. Ochii se șterg cu mișcări ce merg dinspre unghiul extern spre nas. Se folosesc tampoane separate pentru fiecare ochi, pentru a se evita trecerea unei infecții de la un ochi la celălalt.
Sugarul se va băga în apă cuprinzând cu mâna stângă subsuoara stângă a acestuia, în așa fel încât ceafa și capul să se sprijine pe antebraț, iar cu mâna dreaptă îi veți sprijini fundulețul. După ce acesta a ajuns în apă, continuați să-i sprijiniți capul și trunchiul cu antebrațul stâng. Mâna dreaptă va rămâne liberă pentru a-l spăla. Prima oară se spală fața (în cazul în care nu ați făcut-o înainte de-al băga în apă), apoi părul, gâtul și restul corpului, organele genitale rămânând la urmă. Săpunirea nu se face direct cu bucata de săpun, regiunile săpunite clătindu-se imediat. Înainte de-a fi scos din apă, va fi limpezit cu apă curată, turnată cu ajutorul unei cănuțe.

Cel mic va fi scos într-un prosop. Dacă nu aveți cine să vă ajute și să vă țină prosopul, așezați prosopul pe o suprafață întinsă, deoarece este destul de complicat să-l înfășurați în timp ce-l țineți în brațe. După ce este scos din apă și pus în prosop, cel mic va fi dus pe masa de înfășat, unde va fi șters prin tamponare, insistându-se la nivelul cutelor.

La nou-născuți și sugari mici, îmbăierea nu trebuie să se prelungească mai mult de 5 minute, așa că este important să vă mișcați repede.
După ce-a fost șters bine, copilul va fi uns cu loține sau ulei (dacă doriți), dat la funduleț cu cremă sau pudră, după care i se va pune pampers-ul. Pe urmă îi puneți body-ul și restul hăinuțelor.

Este foarte important ca urechile să fie uscate bine, acest lucru făcându-se de preferat cu un prosopel rulat sau cu colțul prosopului în care l-ați scos. De asemenea este bine, ca și părul să fie periat zilnic, cu o perie cu peri fini și moi, deoarece periajul favorizează vascularizația pielii. Dacă îmbăierea se face seara, după terminarea acesteia, sugarul va fi alăptat și culcat.
Indiferent de vârstă, copiii nu vor fi niciodată lăsați nesupravegheați în apă.

Login/Register access is temporary disabled