Îngrijirea unghiilor sugarului

Încă de la naștere, unghiile bebelușului depășesc vârfurile degetelor, așa că, pentru a nu se zgâria, multe mămici le pun mănuși. Odată întoarsă din maternitate, mămica va trebui să își ia inima în dinți și să-i taie nou-născutului unghiile, deși în anumite zone, și mai ales la țară, oamenii consideră că tăierea unghiilor ar dăuna sugarului, așa că evită această operațiune cât de mult posibil.

Ei bine, dacă prima băiță am îndrăznit să i-o fac eu, mi-a fost extrem de frică să-i tai unghiile pentru prima oară, așa că sora mea mai mică, care nici măcar nu are copii a fost cea care a făcut-o.

Tăierea unghiilor, mai ales a celor de la mâini se va face în fiecare săptămână sau chiar mai des, deoarece unora dintre sugari le cresc mult mai repede decât altora. Pentru această operațiune se va folosi, de preferat, o foarfecă cu vârful rotund. După ce a mai crescut un pic, am început să folosesc unghiera și sincer, mi se pare că tăierea unghiilor se realizează mai ușor cu aceasta decât cu forfecuța.

În ceea ce privește momentul potrivit pentru tăierea unghiilor, multe mame preferă să facă acestă operațiune în timp ce sugarul doarme, pentru a evita scandalul. Așa am procedat și eu cam până la un an jumate, dar apoi mi-am zis că odată și odată trebuie să se obișnuiască și cu treaba asta, că doar nu poți să-i tai unghiile în timp ce doarme toată viața, așa că îi porneam televizorul pentru a-i distrage atenția de la ce făceam și i le tăiam fără prea mult scandal.

Unghiile nu se taie prea scurt pentru a se evita formarea de unghii „încarnate” și ciupirea pielii, în felul acesta evitându-se și perceperea acestei operațiuni ca fiind una dureroasă. Și acum îmi amintesc ce circ făceam eu și sora mea atunci când părinții încercau să ne taie unghiile deoarece ne era frică să nu ne doară.

La mâini, unghiile se vor tăia rotund, iar la picioare, drept, pentru a se evita „încarnarea”. Nu știu cum stă treaba prin alte zone ale țării, dar pe aici multe de mămici cărora le este teamă de tăierea unghiilor, obișnuiesc să le muște sugarilor unghiile. Chiar o asistentă de la maternitate mi-a sugerat să-i scurtez unghiile celei mici cu dinții. Vă dați seama că că m-a pufnit râsul.

Imunitatea la răceală

Copilul trebuie scos zilnic în are liber şi trebuie să facă mişcare. De ce? O mare parte din anticorpi există în sânge. Făcând exerciţii fizice în are liber, capilarele din muşchi se deschid, iar prin ele circulă o mare cantitate de sânge, inclusiv depozitele de sânge din ficat şi splină, care de obicei stagnează. Astfel, anticorpii pătrund în toate zonele organismului şi refac scutul de apărare.

Când scoateţi copilul afară, acesta nu trebuie înfofolit, ci trebuie îmbrăcat aşa cum vă îmbrăcaţi şi dumneavoastră. Dacă este îmbrăcat prea gros, acest lucru scade capacitatea organismului de a se acomoda la diferenţele de temperatură.

În caz că cel mic are mereu răceli cu complicaţii, atunci ar fi cazul să i se administreze un tratament pentru imunizare, însă este recomandat un tratament pe bază de plante. Se ştie că cele mai bune siropuri pentru creşterea imunităţii sunt cele pe bază de echinaceea, măceşe, propolis, ginseng sau sinko biloba. Însă întotdeauna trebuie întrebat medicul pediatru înainte de administrarea oricărui medicament şi întotdeauna acest tip de tratament trebuie făcut nu mai mult de două săptămâni, pentru a nu dezobişnui organismul să lupte singur.

Login/Register access is temporary disabled